duminică, 11 noiembrie 2012


Am saptisprezece primaveri, pe-a optisprezecea n-o mai vreau
Nu-i vad sensul, nu are rost
Mai bine plec, decat sa ma murdaresc cu suferinta
Sentimente aruncate in noroi
Si oameni ce pretind lucruri false.
Sunteti lasi, sunteti lasi pentru ca
N-aveti curajul sa va aratati
Ceea ce defapt sunteti
Mizerii, uragane.
Voi nu sunteti oameni, sunteti dezastre
Inveninati mintea si sufletul
Hipnotizati fiinta vie
O purtati pe cele mai inalte culmi
Ca apoi s-o lasati sa cada
In cele mai adanci vai.
Aduceti nenorocire
Profitati de sufletul cel slab
Lipsit de aparare, de sufletul
Care in fata voastra isi arunca coroana
Isi smulge aripile
Isi mascheaza frica.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

All of the sudden, feels like my world's falling apart. Only the tears that linger down to my skin are telling me that I'm still alive. I'm slowly suffocating and yet still breathing. There are creatures lying in my head and I just can't make them stop whispering. I'm drowning in regret and all the bad decisions that I made come alive when I'm thinking only how stupid I was thinking that someone might actually like me. What a waste of time and emotions. Laying here with my glass of wine, just me and the alcohol, just me and the music... Just me. You gave me wings and then ripped them out of my skin, you took them with you and I feel so vulnerable without the feathers. I'm falling... And I hope that when I'll hit the ground I'll wake up to reality. The disgusting and monstruous reality where nothing is harder than trying to live and give the best of you. And then someone comes along and strikes you with the most powerful weapon ever created: the illusion of affection.

vineri, 5 octombrie 2012

Ce sunt eu? Ce-am devenit? De ce? De ce nu mai simt nimic, de ce nu imi mai simt bataile inimii in piept? S-a oprit, la fel cum s-au oprit si sentimentele mele. Suspine mute si lacrimi abtinute. Asta am devenit, un robot, o masinarie, o inventie fara pic de umanitate. Ma uit in oglinda si nu ma mai recunosc. Fata mi-e plina de cicatrici si ma simt adormita, in convalescenta... Astept sa ma insanatosesc, dar nu va fi.. Nici nu mai sper, sunt pierduta... N-am leac sau cale de intoarcere. It's a one way ticket.

joi, 20 septembrie 2012

Aici e sfarsitul.
Ne indreptam cu pasi marunti spre apus
Asemeni unor spirite inlantuite
In ceea ce avem, in ceea ce am avut
In ceea ce s-a petrecut chiar nu demult.
Uitam ca suntem noi, ne agatam de vise
De masti, de oameni, de inimi chinuite
De suferinta, lacrimi, de suflete zdrobite
Si ne hranim.
Da, ne hranim cu sentimente mute,
Cu lacrimi, suferinta, cu suflete zdrobite
Durere ce implicit devine si a ta
Si-a lui, si-a ei si paradoxal, a mea.
E haos, debandada, e desfranare, multa
Agonie, dezastru, cenusa, gol in suflet
Caci ai plecat si nu mi-ai spus
Prefac un urlet si ma intorc
Ma-ntorc acasa, dar ea nu e aici
A ars, a ars demult, e bucatele mici
Acum degeaba, menirea mi-a distrus-o
Calatoria-ceea, de sute de minute.
Cad in genunchi si plang,
Cu sentimente mute, cu lacrimi, suferinta
Pentru acele suflete zdrobite.

Time to write again... Not in the mood for anything, but writing... It feels comforting, even if it's in english. I like english. I always have liked it. It's like I've been a english person in the past life. Well, I'll write about, let's see... My relationship? Alright then.
It is screwed. He's careless, he doesn't call, he doesn't talk, he's always not in the mood, he's bored, he doesn't smile... Honestly, I don't know if I've been through this before... I mean, everything is so complicated, as you can see, my life is complicated. Not because I want it to be like this, but because all the people that come and go, and are never staying... Permanently. They're just passengers between me and something else, I guess, bigger than my own person, beyond my power of understooding. And that makes me sad. I'm sorry for complaining, dear BLOG ( I know no one's really reading my posts, and I like it that way). It is my way of expressing my anger and pain through words...

marți, 14 august 2012

Forever seems such a long time

All this rain coming from above... It looks a lot like my tears streaming down my face. I'm empty. I'm ashes. I'm in total pain and yet it is so beautiful. It's beautiful because this is what life means. I would lie if I'd say that I never felt this before. But I guess I'm still learning. Learning how to love, how to forgive, how to move on. In so little time I feel so many feelings. I'm confused. I'm scared. I think you never wanted something from me from the start. I was just another girl who would kiss you and make you feel better and that's all. We all look for someone who would look up after us no matter what. I guess you didn't wanted that. Maybe you're confused too. Maybe you're feeling exactly how I am feeling, but I'm not so sure. I'm so young and yet so old. I feel old. I feel like I have cried all my life and now I'm living it backwards. I feel powerless, weak... I feel useless, like an old toy thrown away by some kid that got bored. I'm not a toy. I am HUMAN and I'm hurt. Why do you need to make things more complicated? Why can't you just decide what's the next move? I feel like a retarded person staying here and waiting for you to make up your mind. Don't worry, time is short, I can't wait forever. You'd better have some guts and tell me once and forever what's on your mind.

Because I'm done waiting. It's now or never.

luni, 13 august 2012


Imi tot spun: "E ok, nu doare. O sa fie bine"; adevarul e ca doare al dracului de tare. Daca as putea, mi-as baga un patent in torace, as distruge coastele si mi-as scoate inima cu el. Definitiv si irevocabil. Dar uite ca nu se poate. Si uite asa tre' sa sufar eu ca proasta. Pentru ce? Pentru NIMIC. Ma agit, ma zbat ca intre viata si moarte, dar daca ma gandesc mai bine... E in zadar. Problema e ca povestea se repeta la nesfarsit. Sunt in dubii. Ori sunt eu ciudata, ori dau numai peste oameni nepotriviti. As fi in stare sa-mi scot inima din piept si sa i-o ofer. Doar ca nimeni nu vrea asta. De fiecare data cand imi scot sufletul la suprafata, ajung sa plang in pumni si sa ma sfaram in bucati. Imagineaza-ti ca cineva iti rupe pielea bucatica cu bucatica, fasie cu fasie. Ei, exact asa ma simt eu acum. E inimaginabil ce simt. M-am mai simtit asa... Dar, parca pe masura ce cresc, durerea asta se intensifica si cred ca undeva in viitor va atinge apogeul. Mi-e frica sa nu cedez. Nu prea m-am gandit la asta... Si stiu, mai am mult de trait, de vazut, de simtit. Dar totusi sunt om. Sunt om si ma doare. Simt ca oasele mi se rup in mine, ma simt neputiincioasa, folosita. Ma simt... Neapreciata. Poate nu am gasit inca omul care sa ma aprecieze la adevarata mea valoare.
Sa stii ca pot mai mult. Pacat ca nu vrei sa ma cunosti asa cum ar trebui defapt.Nu-ti pare rau, stiu, simt asta. Poate sa iti para rau daca tie nici macar nu-ti pasa? E chiar imposibil. Dar nu-i nimic. Regretele o sa-si spuna cuvantul intr-o buna zi.

No title

It hurts. It hurts like motherfucking hell. All these feelings from the past few days proved me that I am weaker than I thought. It feels like someone keeps scratching my spine with a tiny blade. And my stomach, well,  my stomach it's filled with thousands of rocks and sand and still, it feels so empty. And not speaking about my heart, it is in pieces... It's an emptiness that I never felt before in my entire life. It's like someone's playing with me, and he certainly is. Why is this meant to be so complicated? Why can't we just enjoy our life, our little laughters, our endearments, our walks, our hugs, our kisses? Why do we always have to question things, to act before thinking, to let the dearest ones to be killed by pain day by day. It's a inner fight that I can't stop. "I wish I had missed the first time that we kissed". I shouldn't have responsed to your kiss back then. I realise now it was a horrible mistake, I almost regret it. But still it felt the best thing to do. Maybe I had no choice. Maybe it was destiny, but it doubt it. You are the master of your own destiny. You make it happen. You chose it, not backwards. Well, if that is true, I wish I could go back in time and beat the shit out of me until I realize that what's going to happen it's just a wandering of time. I feel like the universe it's tryin to tear me off this planet without me knowing. I need to leave all this behind me. I guess I can do this, but not right now. Maybe in time... It won't hurt so much as it hurts now. It's all my fault. I should've known better with who I'm messing around and not skipping to conclusions so quickly. But a lesson lived is a lesson learned. I'll follow my own path from now on. No one can stop me. I'm changing.

vineri, 3 august 2012

Hey you

Ultimele zile... Au fost ciudate. Nu stiu de ce simt asta, dar parca sunt cu totul si cu totul alta persoana. Stii ca m-ai ranit, mi-ai frant aripile, m-ai distrus. De ce te-ai intors? Ca sa-mi dai si mai tare viata peste cap? Sa ma bulversezi total? Sa ma ametesti? De ce? De ce vrei sa ma ranesti din nou asa cum ai facut-o si atunci, stii tu, n-are rost sa mai explic. Am avut incredere oarba in tine, m-ai dezamagit. Intr-un fel iti multumesc ca mi-ai deschis ochii in legatura cu cine sunt oamenii cu adevarat. Multi au disparut subit din viata mea, sau daca nu au disparut, au plecat... Poate se vor intoarce. N-am incredere in oameni. Nu pot sa am incredere in fiinte ale carora singurul scop este sa se simta ei impliniti, calcand peste mii de cadavre. Si cate victime... Cu totii suntem victime, mai mult sau mai putin si pacat ca unii dintre noi nu constientizam. Ne lasam purtati de val, ne lasam absorbiti de decorul fascinant ce ni se arata, fara sa realizam ca dincolo de cortina are defapt loc actiunea. E trist, ma intristez mereu cand ma gandesc ca te-am iubit, asa cum am facut-o eu, in felul meu, dar te-am iubit si tu stii prea bine. Doar ca orgoliul tau a fost mult mai mare in balanta cu sentimentele tale pentru mine si aici mi s-a cam rupt firul.

Nu mai conteaza. Toate acele seri in care veneam plangand acasa si imi gaseam alinarea pe umarul mamei, sau a tatalui... Toate acele seri... Imi pierd memoria. Flashback-uri. Mi-as fi dorit ca atunci cand m-ai lasat sa plec, macar sa-ti iei ramas bun. Asa stiam sigur ca nu te vei mai intoarce vreodata. Dar nu, ai ales exact opusul. 

sâmbătă, 12 mai 2012


Si caut un raspuns, nimic mai mult
De ce te-ai cufundat in gandul tau profund?
De ce cu-al vietii lant te-ai stramtorat?
De ce? Doar un raspuns, te rog... Eu n-am uitat.
Ai ars un sentiment inaltator, si strigi,
Asemeni unui muritor,
Cu glasul tau deschizi o poarta spre Infern
Acolo unde chinul iti va fi etern.
Eternitate si nimic mai mult
Singur intre nebunii de temut
Vei vrea sa te intorci aici, dar nu
Sufletul tau e condamnat, iar tu
Tarandu-te spre poarta ai vrea sa iesi
Degeaba, esti condamnat pe veci
Eternitate si nimic mai mult.
Eu n-am uitat, tu m-ai uitat de mult.


Mi-as dori sa-i dau turn off inimii, sa nu mai simt nimic, sa fiu ca o nevertebrata, rece, nepasatoare. Sa nu ma mai intereseze de nimic, de nimeni, sa fiu buna doar cu persoana mea si atat. Sa fac ce-mi spune creierul si nu inima, sa gandesc cu orice altceva inafara de ea. Stiu ca pare ciudat ceea ce scriu aici, dar m-am saturat sa ma frig doar pentru ca am fost prea buna, prea ingaduitoare, prea pasatoare, prea cu inima. Daca as putea sa o scot din piept si sa o arunc undeva la gunoi, stiind ca dupa voi trai in liniste, as face-o, sincer, chiar as face-o. Ma irita compasiunea mea pentru altii, chiar ma irita. Nu pot sa nu dau importanta oamenilor. Pur si simplu nu pot. Nu pot sa-i fac sa sufere indeajuns de mult incat sa-si dea seama ca nu e vorba numai de ei aici. Suflete nevinovate pot fi ranite si ar fi bine ca jocul acesta murdar sa nu ia amploare. Dar degeaba, e in zadar sa le explici oamenilor. Pana si cainii dau dovada de mai mult altruism.

duminică, 22 aprilie 2012


        Ce e cu toti oamenii astia care incearca sa se faca remarcati prin tot felul de lucruri proaste si fara sens? De ce incercati sa iesiti in evidenta prin felul in care nu sunteti, decat prin felul in care sunteti cu adevarat?
         Aveti un caracter infect, deplorabil, sunteti demni de mila, iar "demni" e prea mult spus. De aia. Va ascundeti dupa mincinoasa voastra infatisare, incercati sa pareti ceea ce nu veti fi niciodata, pentru ca, ei bine, sunteti redusi mintal. Sunteti incuiati, incatusati, inlantuiti. Nu va puteti elibera de aceasta "a doua fata" care va seaca de tot ce e mai bun in voi. Si stiti ca puteti mai mult, stiti asta, dar v-ati obisnuit cu personalitatea aceasta mizera. Nu mai poate fi vorba de individualitate, voi nu sunteti fiinte individuale ci imprumutati unul de la altul diferite manifestari care, ei bine, va fac sa fiti comuni. Comuni si tristi... Fara sens, goi, murdari... Voi nu simtiti povara asta care atarna de corpurile voastre? O purtati peste tot...
          Dar nu-i asa ca-i greu? Nu-i asa ca-i greu ca in fiecare zi sa pretinzi ca esti altcineva? O versiune mai neupgradata a constiintei tale morale. De ce nu esti tu, pur si simplu? Iti e frica de respingere, de renegare? Iti e frica de faptul ca nu vei mai avea control asupra lumii cand vei deveni ceea ce esti defapt? Si tu stii ce esti.. De aceea te ascunzi...