I .

       Vantul unduia usor salciile. Era doar o copila pe atunci. Nu stia ce-i viata sau ce urmeaza sa o astepte. Credea in iubire si spera ca intr-o buna zi, alesul ii va bate la usa. In fiecare seara privea pe geam,vedea oameni imbratisandu-se si sarutandu-se si-si imagina cum ar fi ca macar o clipa sa fie in locul acelor fete. Dar stia ca soarta nu-i va fi una roz si era aproape gata sa cedeze. Dumnezeu o privase de bucuria de a alerga, sau de a merge , de a se misca. Era imobilizata intr-un scaun cu rotile,iar pentru ea nu era deloc usor. O durea, o durea faptul ca nu putea sa-si miste membrele, sa iasa , sa vada, sa cunoasca. Cu cat o durea mai tare in interior, cu-atat o durea mai putin in exterior.Dar se obisnuise . Uitase ce e aia bucurie.
      Totul s-a intamplat cand avea doar cinci anisori. Era o copila nestiutoare,o copila naiva, o copila. Nu stia ca plimbarea aceea pe trotuar avea s-o coste mai tarziu. Desi mama ei ii spusese sa nu iasa din casa, cat timp e plecata la servici, ea, nu a ascultat-o. In ziua aceea avuse loc un jaf la banca din oras. Politia intervenise imediat, dar raufacatorii reusisera sa scape. Masina se apropia cu viteza, iar intr-o fractiune de secunda, o izbise, pe trotuar. Ambulanta ajunsese imediat acolo,primise primul ajutor. Mama ei era disperata. Isi repeta intr-una " E vina mea, e vina mea ! De ce am plecat? De ce am lasat-o singura ? Trebuia sa fi stiut..trebuia sa fi stiut..E doar o copila,Dumnezeule! Nu asculta de mine." In clipa in care doctorul aparuse pe usa, mama Ellei, Jena izbucnise in plans. " Imi pare rau. Fiica dumneavoastra nu va mai putea merge niciodata. A suferit o fractura de coloana".Jena cazu in genunchi. " Doamne, fa ceva!Nu-mi lasa copilasul sa sufere.."
      Iat-o acum, dupa zece ani, cum in fiecare seara se uita pe geam.Avea speranta si credinta. Era ferm convinsa ca intr-o zi se va vindeca.
      Oprise veioza si se baga in pat. Luna ii veghea somnul,iar salciile ii cantau un cantec de leagan..Adormise.

The meaning.

           Ochii i se facura mari cat doua boluri de sticla. La auzul acelor cuvinte, simti pe sira spinarii mici cutremuraturi seismice. Si-ar fi dorit sa le auda, insa nu stia cum sa reactioneze. Ochii ii ramasesera in continuare bolditi si parca nu-i venea sa creada. Isi plimba mana prin parul lui, ramasa fara cuvinte,uluita de puterea acelor cuvinte care inca o impiedicau sa scoata cel putin un scancet. Pulsul ii deveni frenetic. Era magulita, coplesita si in acelasi timp uimita de cuvintele pe care i le spusese. Se apropie de el uitandu-se fix in ochii lui si in timp ce il saruta timid, ii spuse " Si eu te iubesc ".

Oare ?

Exista cineva. Speri. Crezi. Visezi. Te minti singur ca macar data aceasta va fi diferit. Ca…macar acum va fi altfel. Si iti continui viata tot asa, mintindu-te în continuare că totul este bine, că aşa trebuie să fie. Accepţi totul înghiţind în sec, mângâindu-te cu acele banale cuvinte ”aşa trebuie să fie”. Mergi mai departe. Aceasta e traiectoria ta. O urmezi pas cu pas. Ajungi într-un moment în care nici măcar nu-ţi mai pasă atât de mult de dorinţele tale. Laşi totul să decurgă de la sine. Mergi înainte ca într-un labirint din care nici tu măcar nu ştii dacă vei mai ieşi. Comunici. Socializezi. Dar mecanic. Nu-ţi mai pasă că nu te-ai aranjat, că nu mănânci sănătos sau că lumea te vorbeşte. Ai ajuns în momentul în care totul e mort pentru tine. Până şi tu. Zilnic te trezeşti, faci aceleaşi lucruri, nu ai nici un gând, nici un sentiment, nici o decepţie. Te minţi zilnic că totul e bine şi continui aşa. Până şi tu ajungi să crezi minciunile pe care ţi le repeţi veşnic pentru ca nu cumva să le uiţi. Nu te mai interesează. Dacă e să îţi iei un loc de muncă, o faci pentru că aşa trebuie, nu pentru că-ţi place. Dacă e să te căsătoreşti, o faci pentru că a sosit timpul, nu pentru că îţi arde inima după asta. Şi uite aşa zilnic trece viaţa ta. Trăind alta. Eşti tu. Dar altul. Şi oare cât te mai poţi minţi aşa, că totul e bine, că totul e roz şi că nu-ţi pasă?
Şi când te opreşti, şi dai să spui veşnica minciună: ”totul e bine”, încearcă să realizezi că de fapt nu e. Nu e bine. Chiar deloc. Nu e bine că iubeşti pe cineva şi nu-i spui. Nu e bine că aveai vise măreţe, dar că ţi le-ai îngropat. Nu e bine că nu trăieşti viaţa cum vrei tu, ci cum vor ceilalţi. Nu e bine că nu eşti liber. Nu e bine că ai decăzut atât de mult încât… te minţi singur. Şi nu e bine pentru că… tot timpul ai fost aproape de fericire şi ai lăsat-o departe să zboare. Asta nu e bine.

Bucurie,melancolie,soare,vacanta,lumina,plaja,umbrela,cereale,chitara
,partituri,pat,flori,copac,varza,asternut
,lacrimi,sfarsit,iubire,inima,operatie,oja,desene,foi,vant,vioara.

To be continued...

Connections.

Azi? Azi, nu stiu ce sa scriu. Desi e ora 02:43, ora la care ar trebui sa fiu plina de inspiratie si sa plutesc spre norisori, culmea, nu-i asa! M-am tot gandit in ultimu' timp, cum am ajuns eu sa am atat de multi prieteni ? Gandu' asta ma macina. Parca traiesc intr-o cutie de carton, cu o punga de seminte si o cutie de chibrituri. Nu stiu.. Eu care eram genu' " putini, da' buni", ma trezesc peste noapte cu o gramadoaia de prieteni.Nu ca nu as fi recunoscatoare, Maica Sfanta! Multumesc Lu' Dumnezeu ! Dar, na.. Ganditi-va cum ar fi sa va imbogatiti peste noapte. Cam asemanatoare e si situatia mea. Oricum ii iubesc pe toti  si sunt recunoscatoare pentru tot.
Multumesc ca ati fost langa mine! Si-acum imi vine sa rad cand imi amintesc cum am dat cu capu' de beton, cum m-am ridicat si-am zis " am dat cu capu'?" si cum vreo' zece fiinte cu ochii bolditi spre mine imi spuneau " stai acolo, sa punem apa!" .Cred ca faza asta o voi povesti si nepotilor mei. Imi vine sa rad cum a venit acuma vara'mea la mine si mi-a zis " tu ai innebunit la cap? razi de una singura?". Da...Imi voi aminti mereu de prietenii mei...Si de istoria pe care o avem impreuna si de tot ce ne leaga. Cred ca e cazul sa ma duc la culcare.. e 02:56 si sunt rupta de oboseala.

Voi reveni...