joi, 24 martie 2011

Doi si ceva

Prin valuri albe de mătăsuri caut,
Răspunsuri ce-acum mi le explic.
Bolnavi umblând cu patul lor de moarte
Şi suferinzi ce-ar mai trăi un pic.

Privirea lor îmi spune că mai este
Speranţă cât pentru o noua lume
Dar cu speranţa lor cum rămâne?
-Ei aşteaptă ceasul să le sune.

Şi iată-mă aici în capul meu şi eu bolnavă
Şi tu bolnav şi toţi care-i cunoaştem,
Ne întalnim în acelaşi loc, aceeaşi ţară
De unde El creându-ne ne-a dat speranţă.