Hey you

Ultimele zile... Au fost ciudate. Nu stiu de ce simt asta, dar parca sunt cu totul si cu totul alta persoana. Stii ca m-ai ranit, mi-ai frant aripile, m-ai distrus. De ce te-ai intors? Ca sa-mi dai si mai tare viata peste cap? Sa ma bulversezi total? Sa ma ametesti? De ce? De ce vrei sa ma ranesti din nou asa cum ai facut-o si atunci, stii tu, n-are rost sa mai explic. Am avut incredere oarba in tine, m-ai dezamagit. Intr-un fel iti multumesc ca mi-ai deschis ochii in legatura cu cine sunt oamenii cu adevarat. Multi au disparut subit din viata mea, sau daca nu au disparut, au plecat... Poate se vor intoarce. N-am incredere in oameni. Nu pot sa am incredere in fiinte ale carora singurul scop este sa se simta ei impliniti, calcand peste mii de cadavre. Si cate victime... Cu totii suntem victime, mai mult sau mai putin si pacat ca unii dintre noi nu constientizam. Ne lasam purtati de val, ne lasam absorbiti de decorul fascinant ce ni se arata, fara sa realizam ca dincolo de cortina are defapt loc actiunea. E trist, ma intristez mereu cand ma gandesc ca te-am iubit, asa cum am facut-o eu, in felul meu, dar te-am iubit si tu stii prea bine. Doar ca orgoliul tau a fost mult mai mare in balanta cu sentimentele tale pentru mine si aici mi s-a cam rupt firul.

Nu mai conteaza. Toate acele seri in care veneam plangand acasa si imi gaseam alinarea pe umarul mamei, sau a tatalui... Toate acele seri... Imi pierd memoria. Flashback-uri. Mi-as fi dorit ca atunci cand m-ai lasat sa plec, macar sa-ti iei ramas bun. Asa stiam sigur ca nu te vei mai intoarce vreodata. Dar nu, ai ales exact opusul.