Strivesc in pumn vise amarate si incerc sa-mi gasesc calea. Nimic nu mai e cum era : soare, prieteni, viata. Un amalgam de cuvinte imi rasuna-n cap, dar eu nu le pot intelege. Poate vinul e de vina, sau poate doar eu. Lumina obscura parca se stinge si ochii imi sunt lipiti. Imi ascult bataile inimii, zdruncinate si neregulate,deviate de rasuflul meu inutil. Ma gandesc ca e doar o faza, ca o sa-mi treaca la un moment dat, dar ma insel. Remuscarile sunt din ce in ce mai adanci, iar furia ma macina pe dinauntru. As vrea sa tip, dar buzele mele parca-s cusute cu ata neagra. Iata-ma aici, incuiata in mintea mea, cu vocea pierduta si cu mintea sangerand. Trezindu-ma din aceasta psihoza realizez ca nu e atat de rau. Daca s-a schimbat ceva, sau nu, nu conteaza. Deodata viziunea mea asupra lucrurilor a devenit mai clara. E ca si cum te-ai uita prin niste ochelari aburiti toata viata, cand, iti dai seama, ca daca ii stergi, imaginea devine mai clara...
Strivesc in pumn vise amarate si incerc sa-mi gasesc calea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu