Pentru tine

Mă uit la tine și îl văd pe el. Vorbesc cu tine și mă gândesc la el. Te sărut pe tine și mi-l imaginez pe el...
De ce? Pentru că-l iubesc. Pentru că acum câtva timp a însemnat totul pentru mine și încă mai înseamnă. Așa cum e el: paranoic, curios, copilăros... Așa cum e el. 

N-am încercat vreodată să te schimb, ci doar să te corectez, dar mi-am dat seama că făcând lucrul ăsta distrug până și cea mai mică fărâmă din adevăratul TU. Distrug tot ceea ce iubeam, de fapt, la tine. Cu toții avem momente de irascibilitate, emoție dezlănțuită și ne simțim aproape ca o furtună pe ocean, dar tu... Tu ai reușit să-mi calmezi valurile, să-mi potențezi spiritul să mă faci să devin pescărușul, nu furtuna... M-ai învățat că mai presus de lucrurile materiale stă cu adevărat sufletul și că nu există termen de comparație pentru el. Nu poți să compari sufletul cu nimic anume, decât cu un alt suflet. Și sufletul meu ești tu. Sufletele noastre au făcut un legământ și n-o să se despartă prea ușor. Nici nu-mi doresc.

M-ai învățat atât de multe lucruri și am făcut atât de multe lucruri împreună încât îmi e tare greu să cred că am putea sta separați vreodată. Lucrurile se schimbă, oamenii se schimbă, dar sentimentele și amintirile rămân. Rămân ca un tatuaj făcut pe piele în pușcărie. Toată viața.

Și ce dacă lumea vorbește? Și ce dacă nu ne dau măcar o șansă? Avem toate șansele și acelea nu vin de la oameni, vin de la Dumnezeu. E planul lui. E planul lui ca noi doi să fim împreună aici, acum. A fost planul lui de la bun început și sper să-l ducă la bun sfârșit.

Avem atâtea vise împreună, atâtea nopți nedormite împreună, atâtea amintiri, atâtea emoții, atâtea prime dăți, încât mi-e greu să cred că există loc și pentru altcineva acolo, în sufletul meu. Nici nu cred, sunt sigură că nu există, niciodată n-a existat și nu va exista vreodată.

Te iubesc acum mai mult ca niciodată și mă doare absența ta. Chiar dacă te văd, chiar dacă te sărut, chiar dacă te simt, îmi lipsești oarecum, îmi lipsește să fim împreună. Te iubesc și da, ești viața mea. Ești totul pentru mine, ești lumina ochilor mei. Cu bune și cu rele, TE IUBESC!

Un lucru pe care l-am învățat până acum și unul dintre cele mai importante e că viața e prea scurtă pentru a ți-o irosi în preajma persoanelor nepotrivite. Dacă nu ești fericit, dacă nu găsești nicio satisfacție în a sta lângă un om care și-a pierdut toate calitățile în fața ta, dacă te-ai săturat să oferi și să primești exact opusul, fă un pas. Aruncă-te în larg. Nimeni și nimic nu te poate opri să faci ceea ce-ți dorești. Ești stăpânul propriului tău destin și clipa ta e acum. De ce să aștepți? Să speri că se va schimba ceva? Nimic din toate astea nu se vor întâmpla, doar dacă le faci tu să se întâmple. Umple-ți plămânii cu oxigen și aruncă-te în valuri, vei vedea că nici măcar ele nu se vor împotrivi.

We

We drove away
For miles and miles
We had the peace
That no one had.
We touched our souls
With fifty lightnings
That fell apart
Right from the start.
Our lips were torn
New thoughts were born
That kind of thoughts
The silence wrotes.
We kissed in darkness
We faded in bleach
The time was dying
There was no speech.
We held our hands
We felt our hearts
We ran for hours
Of our deepest thoughts.
But we're in love
Yes, we're in love
Like the water with the earth
Like birds with the sky
We can't live without eachother
We can't pass a single day alone
We're just two wandering souls
That all they have is love.

Ajunge

Am saptisprezece primaveri, pe-a optisprezecea n-o mai vreau
Nu-i vad sensul, nu are rost
Mai bine plec, decat sa ma murdaresc cu suferinta
Sentimente aruncate in noroi
Si oameni ce pretind lucruri false.
Sunteti lasi, sunteti lasi pentru ca
N-aveti curajul sa va aratati
Ceea ce defapt sunteti
Mizerii, uragane.
Voi nu sunteti oameni, sunteti dezastre
Inveninati mintea si sufletul
Hipnotizati fiinta vie
O purtati pe cele mai inalte culmi
Ca apoi s-o lasati sa cada
In cele mai adanci vai.
Aduceti nenorocire
Nefericire
Nelegiuire.
Profitati de sufletul cel slab
Lipsit de aparare, de sufletul
Care in fata voastra isi arunca coroana
Isi smulge aripile
Isi mascheaza frica.

All of the sudden, feels like my world's falling apart. Only the tears that linger down to my skin are telling me that I'm still alive. I'm slowly suffocating and yet still breathing. There are creatures lying in my head and I just can't make them stop whispering. I'm drowning in regret and all the bad decisions that I made come alive when I'm thinking only how stupid I was thinking that someone might actually like me. What a waste of time and emotions. Laying here with my glass of wine, just me and the alcohol, just me and the music... Just me. You gave me wings and then ripped them out of my skin, you took them with you and I feel so vulnerable without the feathers. I'm falling... And I hope that when I'll hit the ground I'll wake up to reality. The disgusting and monstruous reality where nothing is harder than trying to live and give the best of you. And then someone comes along and strikes you with the most powerful weapon ever created: the illusion of affection.

Ce sunt eu? Ce-am devenit? De ce? De ce nu mai simt nimic, de ce nu imi mai simt bataile inimii in piept? S-a oprit, la fel cum s-au oprit si sentimentele mele. Suspine mute si lacrimi abtinute. Asta am devenit, un robot, o masinarie, o inventie fara pic de umanitate. Ma uit in oglinda si nu ma mai recunosc. Fata mi-e plina de cicatrici si ma simt adormita, in convalescenta... Astept sa ma insanatosesc, dar nu va fi.. Nici nu mai sper, sunt pierduta... N-am leac sau cale de intoarcere. It's a one way ticket.

Aici e sfarsitul.
Ne indreptam cu pasi marunti spre apus
Asemeni unor spirite inlantuite
In ceea ce avem, in ceea ce am avut
In ceea ce s-a petrecut chiar nu demult.
Uitam ca suntem noi, ne agatam de vise
De masti, de oameni, de inimi chinuite
De suferinta, lacrimi, de suflete zdrobite
Si ne hranim.
Da, ne hranim cu sentimente mute,
Cu lacrimi, suferinta, cu suflete zdrobite
Durere ce implicit devine si a ta
Si-a lui, si-a ei si paradoxal, a mea.
E haos, debandada, e desfranare, multa
Agonie, dezastru, cenusa, gol in suflet
Caci ai plecat si nu mi-ai spus
Prefac un urlet si ma intorc
Ma-ntorc acasa, dar ea nu e aici
A ars, a ars demult, e bucatele mici
Acum degeaba, menirea mi-a distrus-o
Calatoria-ceea, de sute de minute.
Cad in genunchi si plang,
Cu sentimente mute, cu lacrimi, suferinta
Pentru acele suflete zdrobite.

Time to write again... Not in the mood for anything, but writing... It feels comforting, even if it's in english. I like english. I always have liked it. It's like I've been a english person in the past life. Well, I'll write about, let's see... My relationship? Alright then.
It is screwed. He's careless, he doesn't call, he doesn't talk, he's always not in the mood, he's bored, he doesn't smile... Honestly, I don't know if I've been through this before... I mean, everything is so complicated, as you can see, my life is complicated. Not because I want it to be like this, but because all the people that come and go, and are never staying... Permanently. They're just passengers between me and something else, I guess, bigger than my own person, beyond my power of understooding. And that makes me sad. I'm sorry for complaining, dear BLOG ( I know no one's really reading my posts, and I like it that way). It is my way of expressing my anger and pain through words...

Forever seems such a long time

All this rain coming from above... It looks a lot like my tears streaming down my face. I'm empty. I'm ashes. I'm in total pain and yet it is so beautiful. It's beautiful because this is what life means. I would lie if I'd say that I never felt this before. But I guess I'm still learning. Learning how to love, how to forgive, how to move on. In so little time I feel so many feelings. I'm confused. I'm scared. I think you never wanted something from me from the start. I was just another girl who would kiss you and make you feel better and that's all. We all look for someone who would look up after us no matter what. I guess you didn't wanted that. Maybe you're confused too. Maybe you're feeling exactly how I am feeling, but I'm not so sure. I'm so young and yet so old. I feel old. I feel like I have cried all my life and now I'm living it backwards. I feel powerless, weak... I feel useless, like an old toy thrown away by some kid that got bored. I'm not a toy. I am HUMAN and I'm hurt. Why do you need to make things more complicated? Why can't you just decide what's the next move? I feel like a retarded person staying here and waiting for you to make up your mind. Don't worry, time is short, I can't wait forever. You'd better have some guts and tell me once and forever what's on your mind.



Because I'm done waiting. It's now or never.

Hei

Imi tot spun: "E ok, nu doare. O sa fie bine"; adevarul e ca doare al dracului de tare. Daca as putea, mi-as baga un patent in torace, as distruge coastele si mi-as scoate inima cu el. Definitiv si irevocabil. Dar uite ca nu se poate. Si uite asa tre' sa sufar eu ca proasta. Pentru ce? Pentru NIMIC. Ma agit, ma zbat ca intre viata si moarte, dar daca ma gandesc mai bine... E in zadar. Problema e ca povestea se repeta la nesfarsit. Sunt in dubii. Ori sunt eu ciudata, ori dau numai peste oameni nepotriviti. As fi in stare sa-mi scot inima din piept si sa i-o ofer. Doar ca nimeni nu vrea asta. De fiecare data cand imi scot sufletul la suprafata, ajung sa plang in pumni si sa ma sfaram in bucati. Imagineaza-ti ca cineva iti rupe pielea bucatica cu bucatica, fasie cu fasie. Ei, exact asa ma simt eu acum. E inimaginabil ce simt. M-am mai simtit asa... Dar, parca pe masura ce cresc, durerea asta se intensifica si cred ca undeva in viitor va atinge apogeul. Mi-e frica sa nu cedez. Nu prea m-am gandit la asta... Si stiu, mai am mult de trait, de vazut, de simtit. Dar totusi sunt om. Sunt om si ma doare. Simt ca oasele mi se rup in mine, ma simt neputiincioasa, folosita. Ma simt... Neapreciata. Poate nu am gasit inca omul care sa ma aprecieze la adevarata mea valoare.
Sa stii ca pot mai mult. Pacat ca nu vrei sa ma cunosti asa cum ar trebui defapt.Nu-ti pare rau, stiu, simt asta. Poate sa iti para rau daca tie nici macar nu-ti pasa? E chiar imposibil. Dar nu-i nimic. Regretele o sa-si spuna cuvantul intr-o buna zi.

No title

It hurts. It hurts like motherfucking hell. All these feelings from the past few days proved me that I am weaker than I thought. It feels like someone keeps scratching my spine with a tiny blade. And my stomach, well,  my stomach it's filled with thousands of rocks and sand and still, it feels so empty. And not speaking about my heart, it is in pieces... It's an emptiness that I never felt before in my entire life. It's like someone's playing with me, and he certainly is. Why is this meant to be so complicated? Why can't we just enjoy our life, our little laughters, our endearments, our walks, our hugs, our kisses? Why do we always have to question things, to act before thinking, to let the dearest ones to be killed by pain day by day. It's a inner fight that I can't stop. "I wish I had missed the first time that we kissed". I shouldn't have responsed to your kiss back then. I realise now it was a horrible mistake, I almost regret it. But still it felt the best thing to do. Maybe I had no choice. Maybe it was destiny, but it doubt it. You are the master of your own destiny. You make it happen. You chose it, not backwards. Well, if that is true, I wish I could go back in time and beat the shit out of me until I realize that what's going to happen it's just a wandering of time. I feel like the universe it's tryin to tear me off this planet without me knowing. I need to leave all this behind me. I guess I can do this, but not right now. Maybe in time... It won't hurt so much as it hurts now. It's all my fault. I should've known better with who I'm messing around and not skipping to conclusions so quickly. But a lesson lived is a lesson learned. I'll follow my own path from now on. No one can stop me. I'm changing.

Hey you

Ultimele zile... Au fost ciudate. Nu stiu de ce simt asta, dar parca sunt cu totul si cu totul alta persoana. Stii ca m-ai ranit, mi-ai frant aripile, m-ai distrus. De ce te-ai intors? Ca sa-mi dai si mai tare viata peste cap? Sa ma bulversezi total? Sa ma ametesti? De ce? De ce vrei sa ma ranesti din nou asa cum ai facut-o si atunci, stii tu, n-are rost sa mai explic. Am avut incredere oarba in tine, m-ai dezamagit. Intr-un fel iti multumesc ca mi-ai deschis ochii in legatura cu cine sunt oamenii cu adevarat. Multi au disparut subit din viata mea, sau daca nu au disparut, au plecat... Poate se vor intoarce. N-am incredere in oameni. Nu pot sa am incredere in fiinte ale carora singurul scop este sa se simta ei impliniti, calcand peste mii de cadavre. Si cate victime... Cu totii suntem victime, mai mult sau mai putin si pacat ca unii dintre noi nu constientizam. Ne lasam purtati de val, ne lasam absorbiti de decorul fascinant ce ni se arata, fara sa realizam ca dincolo de cortina are defapt loc actiunea. E trist, ma intristez mereu cand ma gandesc ca te-am iubit, asa cum am facut-o eu, in felul meu, dar te-am iubit si tu stii prea bine. Doar ca orgoliul tau a fost mult mai mare in balanta cu sentimentele tale pentru mine si aici mi s-a cam rupt firul.

Nu mai conteaza. Toate acele seri in care veneam plangand acasa si imi gaseam alinarea pe umarul mamei, sau a tatalui... Toate acele seri... Imi pierd memoria. Flashback-uri. Mi-as fi dorit ca atunci cand m-ai lasat sa plec, macar sa-ti iei ramas bun. Asa stiam sigur ca nu te vei mai intoarce vreodata. Dar nu, ai ales exact opusul. 

Arzi

Si caut un raspuns, nimic mai mult
De ce te-ai cufundat in gandul tau profund?
De ce cu-al vietii lant te-ai stramtorat?
De ce? Doar un raspuns, te rog... Eu n-am uitat.
Ai ars un sentiment inaltator, si strigi,
Asemeni unui muritor,
Cu glasul tau deschizi o poarta spre Infern
Acolo unde chinul iti va fi etern.
Eternitate si nimic mai mult
Singur intre nebunii de temut
Vei vrea sa te intorci aici, dar nu
Sufletul tau e condamnat, iar tu
Tarandu-te spre poarta ai vrea sa iesi
Degeaba, esti condamnat pe veci
Eternitate si nimic mai mult.
Eu n-am uitat, tu m-ai uitat de mult.

DA.

Mi-as dori sa-i dau turn off inimii, sa nu mai simt nimic, sa fiu ca o nevertebrata, rece, nepasatoare. Sa nu ma mai intereseze de nimic, de nimeni, sa fiu buna doar cu persoana mea si atat. Sa fac ce-mi spune creierul si nu inima, sa gandesc cu orice altceva inafara de ea. Stiu ca pare ciudat ceea ce scriu aici, dar m-am saturat sa ma frig doar pentru ca am fost prea buna, prea ingaduitoare, prea pasatoare, prea cu inima. Daca as putea sa o scot din piept si sa o arunc undeva la gunoi, stiind ca dupa voi trai in liniste, as face-o, sincer, chiar as face-o. Ma irita compasiunea mea pentru altii, chiar ma irita. Nu pot sa nu dau importanta oamenilor. Pur si simplu nu pot. Nu pot sa-i fac sa sufere indeajuns de mult incat sa-si dea seama ca nu e vorba numai de ei aici. Suflete nevinovate pot fi ranite si ar fi bine ca jocul acesta murdar sa nu ia amploare. Dar degeaba, e in zadar sa le explici oamenilor. Pana si cainii dau dovada de mai mult altruism.

filth

        Ce e cu toti oamenii astia care incearca sa se faca remarcati prin tot felul de lucruri proaste si fara sens? De ce incercati sa iesiti in evidenta prin felul in care nu sunteti, decat prin felul in care sunteti cu adevarat?
         Aveti un caracter infect, deplorabil, sunteti demni de mila, iar "demni" e prea mult spus. De aia. Va ascundeti dupa mincinoasa voastra infatisare, incercati sa pareti ceea ce nu veti fi niciodata, pentru ca, ei bine, sunteti redusi mintal. Sunteti incuiati, incatusati, inlantuiti. Nu va puteti elibera de aceasta "a doua fata" care va seaca de tot ce e mai bun in voi. Si stiti ca puteti mai mult, stiti asta, dar v-ati obisnuit cu personalitatea aceasta mizera. Nu mai poate fi vorba de individualitate, voi nu sunteti fiinte individuale ci imprumutati unul de la altul diferite manifestari care, ei bine, va fac sa fiti comuni. Comuni si tristi... Fara sens, goi, murdari... Voi nu simtiti povara asta care atarna de corpurile voastre? O purtati peste tot...
          Dar nu-i asa ca-i greu? Nu-i asa ca-i greu ca in fiecare zi sa pretinzi ca esti altcineva? O versiune mai neupgradata a constiintei tale morale. De ce nu esti tu, pur si simplu? Iti e frica de respingere, de renegare? Iti e frica de faptul ca nu vei mai avea control asupra lumii cand vei deveni ceea ce esti defapt? Si tu stii ce esti.. De aceea te ascunzi...
       

negru

E prea tarziu acum sa spun tot ce gandesc
Poate un e-mail ar fi mai potrivit dar
Nu gasesc cuvinte indeajuns de multe ca
Sa exprime starea asta de anxietate si
Simt cum ma indrept spre gauri negre
Poate chiar galactice si
Simt cum pasesc spre intuneric
O sulita se indreapta spre inima mea si
Pot sa o miros caci are un miros specific de
Durere si infrangere dar
Nu ma dau in laturi de la nimic.
Pasesc cu fruntea asudata spre acel
Sfaramator si astept sa ma rapunga
Cu cat intunericul devine mai negru
Cu atat imi simt bataile inimii in crestetul capului
Dar nu ma dau in laturi de la nimic.
Daca asta a fost sa fie, iti spun ca
Astept cu nerabdare sa mor
Dar fara demnitate, pentru ca
Moarte cu demnitate nu exista, ci doar
Moarte.

Cuvinte

Azi a plouat, dar ce pacat c-aici
Lumea s-a sfaramat in bucatele mici
Cioburi de sticla, piatra si beton
Vanturi ce seamana a un muson.

Tu stai pitit printre cartoane si cutii
Cu mana-ntinsa pe cineva astepti sa vie
In mana dreapta parca-ncerci sa tii
O punga alba cu-n dram de agonie.

Dar dupa ce natura a-nviat
Si dupa ce ploaia a incetat
Uite si soarele de dupa norii de cenusa
Cand vantul iti tranteste un geam, deschizi o usa.

Lebaduica

Dizgratioasa ca o lebada-n calduri
Te-arunci in valurile de cenusa
Iti place sa te murdaresti cu smoala
Apoi te speli si redevii papusa.

Dar dincolo de masca ta cea alba
Se-ascunde un inger preacazut din ceruri
O bestie cu chip de lebaduica
Ce freamata si canta leruri.

Eu, spectator al vietii tale
Vad apogeul si declinul
Privesc si rad cat sa se-auda tare
Si ha! In fata ta s-a daramat destinul!

Lumi

Tu nu stii sa simti, s-auzi, sa vezi
Tu nu stii in ce sa crezi
Tu n-ai un Dumnezeu numai al tau
Legat de noi, de lanturi mai mereu
Si simt cum plange abisul sub mine
Vad inimi scoase din destine
Paradoxal, poate prostesc
Aud un strigat spunand "Te iubesc''
Tresar si imi continui drumul
Plin de amar, de lanturi, de taciune
Zaresc o poarta mare,-naltatoare
Din care focuri trosnesc din ce in ce mai tare.
Iar dupa poarta, oare ce sa fie?
O intrebare atat de vie..
Pacat c-acum o entitate
-mi semneaza condamnarea catre moarte.

Orgolii pline de orgoliu
Inimi frante
Familii destramate
Oameni infometati
Dezastre
Copii abandonati
Cersetori
Case luate de ape
Paduri incendiate
Scene macabre
Zile negre
Sange pe pereti
Saracie
Singuratate
Neintelegeri
Adevaruri care dor
Lacrimi
Durere
Agonie..

Doi si ceva

Prin valuri albe de mătăsuri caut,
Răspunsuri ce-acum mi le explic.
Bolnavi umblând cu patul lor de moarte
Şi suferinzi ce-ar mai trăi un pic.

Privirea lor îmi spune că mai este
Speranţă cât pentru o noua lume
Dar cu speranţa lor cum rămâne?
-Ei aşteaptă ceasul să le sune.

Şi iată-mă aici în capul meu şi eu bolnavă
Şi tu bolnav şi toţi care-i cunoaştem,
Ne întalnim în acelaşi loc, aceeaşi ţară
De unde El creându-ne ne-a dat speranţă.

Obscuritate

         Strivesc in pumn vise amarate si incerc sa-mi gasesc calea. Nimic nu mai e cum era : soare, prieteni, viata. Un amalgam de cuvinte imi rasuna-n cap, dar eu nu le pot intelege. Poate vinul e de vina, sau poate doar eu. Lumina obscura parca se stinge si ochii imi sunt lipiti. Imi ascult bataile inimii, zdruncinate si neregulate,deviate de rasuflul meu inutil. Ma gandesc ca e doar o faza, ca o sa-mi treaca la un moment dat, dar ma insel. Remuscarile sunt din ce in ce mai adanci, iar furia ma macina pe dinauntru. As vrea sa tip, dar buzele mele parca-s cusute cu ata neagra. Iata-ma aici, incuiata in mintea mea, cu vocea pierduta si cu mintea sangerand. Trezindu-ma din aceasta psihoza realizez ca nu e atat de rau. Daca s-a schimbat ceva, sau nu, nu conteaza. Deodata viziunea mea asupra lucrurilor a devenit mai clara. E ca si cum te-ai uita prin niste ochelari aburiti toata viata, cand, iti dai seama, ca daca ii stergi, imaginea devine mai clara...
         Strivesc in pumn vise amarate si incerc sa-mi gasesc calea...

I .

       Vantul unduia usor salciile. Era doar o copila pe atunci. Nu stia ce-i viata sau ce urmeaza sa o astepte. Credea in iubire si spera ca intr-o buna zi, alesul ii va bate la usa. In fiecare seara privea pe geam,vedea oameni imbratisandu-se si sarutandu-se si-si imagina cum ar fi ca macar o clipa sa fie in locul acelor fete. Dar stia ca soarta nu-i va fi una roz si era aproape gata sa cedeze. Dumnezeu o privase de bucuria de a alerga, sau de a merge , de a se misca. Era imobilizata intr-un scaun cu rotile,iar pentru ea nu era deloc usor. O durea, o durea faptul ca nu putea sa-si miste membrele, sa iasa , sa vada, sa cunoasca. Cu cat o durea mai tare in interior, cu-atat o durea mai putin in exterior.Dar se obisnuise . Uitase ce e aia bucurie.
      Totul s-a intamplat cand avea doar cinci anisori. Era o copila nestiutoare,o copila naiva, o copila. Nu stia ca plimbarea aceea pe trotuar avea s-o coste mai tarziu. Desi mama ei ii spusese sa nu iasa din casa, cat timp e plecata la servici, ea, nu a ascultat-o. In ziua aceea avuse loc un jaf la banca din oras. Politia intervenise imediat, dar raufacatorii reusisera sa scape. Masina se apropia cu viteza, iar intr-o fractiune de secunda, o izbise, pe trotuar. Ambulanta ajunsese imediat acolo,primise primul ajutor. Mama ei era disperata. Isi repeta intr-una " E vina mea, e vina mea ! De ce am plecat? De ce am lasat-o singura ? Trebuia sa fi stiut..trebuia sa fi stiut..E doar o copila,Dumnezeule! Nu asculta de mine." In clipa in care doctorul aparuse pe usa, mama Ellei, Jena izbucnise in plans. " Imi pare rau. Fiica dumneavoastra nu va mai putea merge niciodata. A suferit o fractura de coloana".Jena cazu in genunchi. " Doamne, fa ceva!Nu-mi lasa copilasul sa sufere.."
      Iat-o acum, dupa zece ani, cum in fiecare seara se uita pe geam.Avea speranta si credinta. Era ferm convinsa ca intr-o zi se va vindeca.
      Oprise veioza si se baga in pat. Luna ii veghea somnul,iar salciile ii cantau un cantec de leagan..Adormise.

The meaning.

           Ochii i se facura mari cat doua boluri de sticla. La auzul acelor cuvinte, simti pe sira spinarii mici cutremuraturi seismice. Si-ar fi dorit sa le auda, insa nu stia cum sa reactioneze. Ochii ii ramasesera in continuare bolditi si parca nu-i venea sa creada. Isi plimba mana prin parul lui, ramasa fara cuvinte,uluita de puterea acelor cuvinte care inca o impiedicau sa scoata cel putin un scancet. Pulsul ii deveni frenetic. Era magulita, coplesita si in acelasi timp uimita de cuvintele pe care i le spusese. Se apropie de el uitandu-se fix in ochii lui si in timp ce il saruta timid, ii spuse " Si eu te iubesc ".

Oare ?

Exista cineva. Speri. Crezi. Visezi. Te minti singur ca macar data aceasta va fi diferit. Ca…macar acum va fi altfel. Si iti continui viata tot asa, mintindu-te în continuare că totul este bine, că aşa trebuie să fie. Accepţi totul înghiţind în sec, mângâindu-te cu acele banale cuvinte ”aşa trebuie să fie”. Mergi mai departe. Aceasta e traiectoria ta. O urmezi pas cu pas. Ajungi într-un moment în care nici măcar nu-ţi mai pasă atât de mult de dorinţele tale. Laşi totul să decurgă de la sine. Mergi înainte ca într-un labirint din care nici tu măcar nu ştii dacă vei mai ieşi. Comunici. Socializezi. Dar mecanic. Nu-ţi mai pasă că nu te-ai aranjat, că nu mănânci sănătos sau că lumea te vorbeşte. Ai ajuns în momentul în care totul e mort pentru tine. Până şi tu. Zilnic te trezeşti, faci aceleaşi lucruri, nu ai nici un gând, nici un sentiment, nici o decepţie. Te minţi zilnic că totul e bine şi continui aşa. Până şi tu ajungi să crezi minciunile pe care ţi le repeţi veşnic pentru ca nu cumva să le uiţi. Nu te mai interesează. Dacă e să îţi iei un loc de muncă, o faci pentru că aşa trebuie, nu pentru că-ţi place. Dacă e să te căsătoreşti, o faci pentru că a sosit timpul, nu pentru că îţi arde inima după asta. Şi uite aşa zilnic trece viaţa ta. Trăind alta. Eşti tu. Dar altul. Şi oare cât te mai poţi minţi aşa, că totul e bine, că totul e roz şi că nu-ţi pasă?
Şi când te opreşti, şi dai să spui veşnica minciună: ”totul e bine”, încearcă să realizezi că de fapt nu e. Nu e bine. Chiar deloc. Nu e bine că iubeşti pe cineva şi nu-i spui. Nu e bine că aveai vise măreţe, dar că ţi le-ai îngropat. Nu e bine că nu trăieşti viaţa cum vrei tu, ci cum vor ceilalţi. Nu e bine că nu eşti liber. Nu e bine că ai decăzut atât de mult încât… te minţi singur. Şi nu e bine pentru că… tot timpul ai fost aproape de fericire şi ai lăsat-o departe să zboare. Asta nu e bine.

Bucurie,melancolie,soare,vacanta,lumina,plaja,umbrela,cereale,chitara
,partituri,pat,flori,copac,varza,asternut
,lacrimi,sfarsit,iubire,inima,operatie,oja,desene,foi,vant,vioara.

To be continued...

Connections.

Azi? Azi, nu stiu ce sa scriu. Desi e ora 02:43, ora la care ar trebui sa fiu plina de inspiratie si sa plutesc spre norisori, culmea, nu-i asa! M-am tot gandit in ultimu' timp, cum am ajuns eu sa am atat de multi prieteni ? Gandu' asta ma macina. Parca traiesc intr-o cutie de carton, cu o punga de seminte si o cutie de chibrituri. Nu stiu.. Eu care eram genu' " putini, da' buni", ma trezesc peste noapte cu o gramadoaia de prieteni.Nu ca nu as fi recunoscatoare, Maica Sfanta! Multumesc Lu' Dumnezeu ! Dar, na.. Ganditi-va cum ar fi sa va imbogatiti peste noapte. Cam asemanatoare e si situatia mea. Oricum ii iubesc pe toti  si sunt recunoscatoare pentru tot.
Multumesc ca ati fost langa mine! Si-acum imi vine sa rad cand imi amintesc cum am dat cu capu' de beton, cum m-am ridicat si-am zis " am dat cu capu'?" si cum vreo' zece fiinte cu ochii bolditi spre mine imi spuneau " stai acolo, sa punem apa!" .Cred ca faza asta o voi povesti si nepotilor mei. Imi vine sa rad cum a venit acuma vara'mea la mine si mi-a zis " tu ai innebunit la cap? razi de una singura?". Da...Imi voi aminti mereu de prietenii mei...Si de istoria pe care o avem impreuna si de tot ce ne leaga. Cred ca e cazul sa ma duc la culcare.. e 02:56 si sunt rupta de oboseala.

Voi reveni...

.

Cine sunt eu ? O fiinta umana.
De ce sunt unica? Pentru ca nu sunt ca tine.
De ce nu sunt ca tine ? Pentru ca-mi place sa fiu diferita.
De ce-mi place sa fiu diferita ? Ca sa nu fiu ca toti ceilalti.
Cine sunt toti ceilalti ? Voi, care nu semanati deloc cu mine,cu exceptia faptului ca si voi aveti doua maini,doua  picioare si un creier ( minte,depinde).
Plang? Cand sunt suparata/ofticata/nervoasa/neinteleasa.
Ma oftic ? Foarte repede, si-mi trece la fel de repede.
Ţip? Cand nu sunt auzita.
Ma prefac? Doar pentru a vedea reactiile celorlalti.
Rad? La glume.
Zambesc? Destul de des.
Sunt proasta? Nu, cateodata doar fac pe proasta.
Cad pe ganduri ? Cand sunt obosita.
Gesticulez? Cand sunt nervoasa.
Amuzanta ? Nu prea.
Ma iubesi? N-ai decat.Nu fi sigur ca-ti voi impartasi aceleasi sentimente.
Ma suporti ? As zice sa nu incerci.
Incapatanata ? Foarte.
Draguta ? Nu cu oricine.
Ofticanta ? Cateodata.
Ma port urat ? Meriti.
Ma port aiurea? Meriti.
Ma port ciudat ? Si-asa n-ai sa intelegi.
Nu vorbesc ? Sunt ofticata.
Zapacita? Poate indragostita...
Vorbareata? Daca am cu cine..
Prietenoasa? Desigur, atat timp cat nu-mi esti dusman.
Indragostita? Da. Eu de ei, ei de altele.
Copilaroasa? Peste masura.
Imatura?Foarte.
Optimista? Mai mult realista.
Perfectionista? Da.
Intelegatoare? Poate..
Ascultatoare? Sunt propriul meu stapan.
Rebela? Si nebuna.
Respectuoasa? As vrea sa pot zice asta...
Visatoare? Continui sa cred ca Dumnezeu are un plan cu mine.
Indulgenta? Atata timp cat nu sari calu'.
Aberanta? Da, vorbeste vinul pentru mine...

Eu?

Daca as fi o picatura de ploaie,

Daca as sti ca ma nasc dintr-un nor,

Respir praf si ma sting usor in apa marii,

Daca tot ce am zidit pana acum s-ar prabusi ca un val luat de vant,

Daca nisipul tot,adunat intr-o gramada s-ar narui asa cum se naruie visele,

As mai avea curaj sa lupt ?

Daca as fi un pescarus hoinar,

Legat etern de tarmul marii,

Daca as fi o cochilie aruncata undeva sub un sezlong,

Daca as fi o alge purtata de briza,

Mi-ar mai pasa atat de mult ?

Daca as fi un om,un muritor

Si daca n-as trai de zece ori,

Si daca-n mare oi vrea sa ma mut,

M-ai mai iubi la fel de mult ?

R.I.P Madalina!

     Oare de ce a ales Madalina sa paraseasca aceasta lume ? " Stiu ca sunt iubita,dar nu ma mai simt frumoasa". Acesta a fost ultimul gand al Madalinei, inainte sa-si ia viata. Imi aduc aminte cand eram mica, dansam pe melodiile ei si cand o vedeam,la televizor,aveam impresia ca era o zana din basme si ca visez. Asa am patit si ieri dimineata,cand am auzit ca Madalina Manole s-a sinucis. O femeie atat de frumoasa, inteligenta si implinita pe plan material,profesional cat si pe plan emotional, sa faca un asemenea gest...Mi se pare o prostie totala sa-ti iei viata. Oricum ai fi, oricum te-ai simti sau orice ai gandi,o viata ai si pe aia tre' s-o traiesti asa cum e ea. Sunt alti oameni care au probleme mult mai mari, sunt oameni care n-au ce manca sau unde dormi, dar totusi nu-si iau viata, pentru ca au credinta si speranta. Frumusetea,cum se spune, e trecatoare si chiar daca nu esti frumoasa ( ceea ce nu putem spune despre Madalina ) barbatul de langa tine te iubeste oricum, pentru ca odata cu trecerea timpului, descopera alte motive pentru care esti frumoasa, nu neaparat doar frumusetea fizica. Si copilul ei, cu el ce se va intampla ? Cand va intreba de mama lui si i se va spune ca a murit, sau mai rau, ca s-a sinucis, ce va simti ? Madalina a ales sa plece din aceasta lume , doar pentru ca nu se simtea frumoasa. Dar oare, ce este acum in sufletul sotului ei, ce va fi in sufletul copilului ? Nu avem dreptul si nici puterea sa judecam fapta ei….doar sufletul ei stie ce tinea ascuns…ce secrete si ce durere...

Odihneste-te in pace, Madalina!
14 iulie 1967-14 iulie 2010.

Eu si marea.

Am visat marea odata. Albastra era,parca. Valurile se spargeau asurzitor de digurile inalte.Ploaia zdruncina nisipul fin, in care, cateodata se ascundeau racii.Si eu, eu ma uitam cum o ploaie calda de vara, putea sa invrajbeasca marea si sa rupa norii,cum o minciuna poate sa rupa sufletele oamenilor in bucatele si sa le spulbere, sa le evapore.Ma gandeam cum oamenii se lasa amagiti de niste cuvinte atat de mici , cu un inteles atat de mare si cum isi semneaza condamnarea la suferinta.Cum au incredere unii in ceilalti si cum peste doua minute, acea incredere se prabuseste, ca un castel de nisip. Si sufletele lor se ascund de ploaie,ploaie de durere si amaraciune, pe care , orice suflet ar evita-o daca ar fi in toate apele.Ce ciudat, vorbesc de suflete desi nu stiu nimic despre al meu. Zbor si eu ca un pescarus singuratic, din plaja in plaja, incercand sa culeg scoici care sa-mi consolideze cuibul, dar risc sa ma prabusesc in marea involburata care, cu siguranta, ma va seca , asa cum face cu tot ce prinde. Dar, dupa furtuna , iata ca si soarele apare, de dupa apa care , parca s-a mai domolit. Si uite cum eu imi fac loc, eu, un pescarus naufragiat pe o plaja ce nu o cunosc,printre multimea de oameni care , par atat de mari !Euforia ma cuprinde si simt ca sufletul meu este salvat. Ma indrept spre soarele ce parca se stinge in mare si de-acolo, imi voi continua cautarea spre aflarea adevarului despre mine si despre alti pescarusi, care cu siguranta isi doresc acelasi lucru.

.

Toata lumea minte. Mintiti ca niste porci ordinari si nici macar nu va pasa. Mintiti asa, pe fata, nesimtitilor. Da las' , las' ca va vine si voua randu'. Poate par frustrata, dar chiar sunt ! Sunt pentru ca lumea asta e plina de mizerie si plina de rahaturi si m-am saturat sa ascult tot ce iese din gura prostilor.In viata mea n-am purtat o conversatie cu un om cu IQ-ul mai mare decat 60 din specia masculina. Mintiti ma, ca doar atata stiti sa faceti ! Si de-ar fi doar atata... Da' va mai dati si de ceasu mortii " da' eu n-am facut aia! da' eu n-am fost acolo ! " . Ma, toti sunteti la fel. Cum dracu' sa minti un om in fata, ma ? Deci chiar m-am enervat. Puteti sa-mi spuneti cum vreti : nebuna , frustrata, tampita, repetitiva, proasta. Stiti ceva ? Nu-mi pasa. Nu-mi pasa de voi si cacaturile voastre. Sa va bagati in fund prostiile pe care le scoateti pe gura, ma ! Inadaptatilor, neevoulatilor, oamenii pesterilor ce sunteti ! Si mai ziceti ca noi fetele suntem proaste...Daca n-am fi noi, voi ati vorbi cu reflexia voastra din oglinda toata ziua. Pana si ea ar parea mai evoulata decat voi, ma ! Gata. Punct. Am devenit sexista.Clar si oficial!

.

Omoara-ma si suge-mi sangele cu paiul,
Infinge un cutit in mine, poate-mi auzi graiul,
Sfasie-mi carnea si lasa-ma rece,
Saruta-ma si poate, poate imi va trece.
Scoate-mi inima si lasa-ma seaca,
Durerea asta poate o sa treaca,
Anunta-ma cand ai terminat
Sperante-nu mai am,
S-au spulberat.
Astept acum sa vina o ploaie rece
Starea asta de visare sa mi-o inece
Nu stiu ce e cu mine,
De cand m-ai omorat, te visez numai pe tine.

Jurnalul unui muritor #6

        Iti mai amintesti cum era ? Noi doi si luminile. Umbrele se jucau pe fata ta in timp ce eu iti mangaiam parul fin. Era vara si noi nu ne mai saturam.
        Daca stiam ca va fi asa, nu mai plecam. Dar am fost nevoita s-o fac . E pentru binele nostru. Al meu si al tau. Sincer, nici nu m-am gandit ce voi face,unde ma voi duce, din ce voi trai. Dar nu-mi pasa. Ma cunosc si sincer nu vreau sa te ranesc inca odata. Esti ultima persoana careia as vrea sa-i fac rau. Daca as putea as plange eu in locul tau, pentru ca stiu ca plangi. Lacrimile de pe scrisori te tradeaza. 100 de scrisori, nici nu e mult... Nu cred ca mai pot face asta. Si ce n-as da sa te strang acum in brate si sa-ti spun cat de mult imi lipsesti. Tot ce pot sa strang acum in brate e ursuletul de plus pe care mi l-ai dat de ziua mea. Noptile trec pe langa mine ca vantul si ma tot intreb de ce nu esti aici, pe aceasta jumatate goala de pat. Luminile de pe strada lasa o dara de tristete pe perna ce inca mai are numele tau pe ea. Mi-e dor sa ma trezesc cu tine, sa ma trezesc inaintea ta si sa te privesc dormind, sa-ti dau suvitele de par carliontat de pe fata, sa te sarut pe frunte. Oh,dar asa e cel mai bine . Tu pe drumul tau, eu pe drumul meu. Doua destine despartite de soarta, dar cine stie..
     Poate peste ani ne vom intalni si ne vom aminti cum a fost. Si sigur ne vom intalni...Pentru ca destinul nu-si lasa treburile nerezolvate...

Jurnalul unui muritor #5.

                    Privesc pe geam cum stropii mari de ploaie sfarma si distrug tot. Tu nu esti aici. Nici nu vei fi. Vremea monotona de afara iar mi te-aduce in gand si nu vreau pentru ca ma amagesc singura. De saptamani intregi ma tot amagesc singura. Stiu cu siguranta ca nu vom fi, dar continui sa cred. Speranta moare ultima, dar pana si ea moare. Deci, ar trebui sa fac altceva. Iar voi, cititorii sa nu credeti ca sunt obsedata. Nu, sunt doar indragostita. Stiti voi, dragostea e cea care iti fierbe sangele in vene atunci cand te-astepti mai putin. Si tot ea te-omoara. Romeo si Julieta au murit de dragoste, deci dragostea i-a rapus intr-un final. Eu nu vreau sa mor, dar ma tem ca dragostea ce ti-o port e sfasietoare. Totusi, e un sentiment superb dar si neinteles. Neinteles este pentru ca nu stii la ce sa te-astepti. Dragostea nu te intreaba, Cupidon nu te intreaba. Te inteapa cu o sageata , ca apoi a doua zi sa realizezi ca esti indragostit pana peste urechi. Ma rog...Probabil ca v-ati plictisit de non-sensurile pe care le scriu aici, dar eu nu. Cum ziceam, as putea sa scriu o carte despre ce simt pentru tine , chiar daca nu te cunosc asa de bine. Poate chiar deloc. Am schimbat cateva cuvinte si intr-adevar nu te cunosc dar vreau sa cred ca esti perfect. Nimeni nu-i perfect. Dar tu, tu ! In ochii mei esti mai mult ca perfect, perfect simplu,perfect compus, niciodata imperfect. Cam asta e , daca vrei sa vorbim, suna-ma.Ai numarul meu. Voi astepta cu sufletul la gura si cand ma vei suna nu cred ca voi raspunde, pentru ca asa sunt eu,imprevizibila.


                " If you find me, hide me, I don't know where I've been... "

Jurnalul unui muritor #4

                 Azi a plouat. Urasc ploaia. O urasc deoarece e uda si imi strica coafura la momentul nepotrivit. O urasc deoarece imi intra pana sub piele si ma raceste. O urasc deoarece soarele nu e pe cer cand afara ploua, iar eu sunt dependenta de soare. Am vrut sa-ti spun ce simt, dar incet m-a cuprins o stare de nostalgie, si cum am spus mai jos, mi-era frica sa nu ma respingi. Poate e din cauza ploii. Oricum, sunt mai mult ca sigura ca undeva in adancul sufletului tau si tu simti acelasi lucru pentru mine. Doar ca nu stii inca,nu esti hotarat. Cand vei fi hotarat, sa ma anunti. Bine? Defapt,cine stie cand vei fi ? N-am sa astept la nesfarsit sa stii, resemnarea e atuul meu. Da, chiar e ! Fiecare fata viseaza la printul ei, calarind un armasar alb. Eu nu. Eu te vreau doar pe tine si atat. Am scris atatea cuvinte despre tine , incat nu mai am ! S-au risipit undeva prin mintea mea si, parca le aud rasunand de undeva de departe. Da, de departe. De departe, de undeva unde nimeni nu aude si nu simte, nu stiu. Cred ca am inceput sa nu mai sper. Daca o vei face, depinde in totalitate de tine. Daca nu, asta e. Stii, nu pot sa-mi amintesc cum m-am indragostit de tine. Nu a fost dragoste la prima vedere, pe naiba! Nu cred in asa ceva si nici nu voi crede vreodata, pentru ca sa tii la cineva din prima nu poti. Stii, undeva in sufletul tau se dezvolta anumite sentimente, care, mai tarziu nu poti sa le stapanesti. Asa ca mine. Si poate te intrebi de ce nu ti-am dat o palma. Puteam sa o fac, dar am considerat ca era un gest prea infantil. Iar eu nu sunt infantila. Si chiar de-ar fi fost acea palma, nu ar fi venit din suflet, pentru ca este exact contrariul la ceea ce am scris eu mai sus.
                   Nu conteaza , oricum imi inchei gandul aici. Sa stii ca voi astepta.

Jurnalul unui muritor #3

            Luminile se aprind si eu ma simt ca intr-un carusel. Ma invart de cateva ore bune fara sa stiu cum sau din ce motiv. Pleoapele adormite imi tresar din cand in cand, dar eu n-am somn. As vrea sa te visez, dar oare pot ? Nu ca nu-mi aduc aminte cum arati, dar te-am visat atatea nopti la rand ca incet, incet ti-am uitat chipul. Si ce daca? Oricum maine am sa te revad dinnou si totul va fi ca inainte : batai de inima,fluturasi in stomac si tot tacamul. Daca as putea macar sa-ti spun ce simt. Dar nu-ti spun. Nu-ti spun deoarece mi-e frica ca ai sa ma respingi. Si visul meu in acel carusel se va prabusi brusc, asa cum s-a prabusit Imperiul Dac. Dar ma voi resemna.Intotdeauna ma resemnez. Chiar daca imi vor curge siroaie de lacrimi pe obraz, ma voi resemna.Chiar daca ma va durea, ma voi resemna. Ma voi resemna deoarece nu am ce face. Dragoste cu forta nu se poate si daca tu nu vrei n-am sa te oblig, pentru ca n-as putea oricum. Si sa stii ca aceste cuvinte imi fac sarcina mai usoara, deoarece, chiar daca scriu un monolog aici, vorbesc cu tine. Chipul meu iti va tresari in minte de cate ori vei citi aceste cuvinte si iti vei aduce aminte cu amaraciune ca m-ai lasat sa plec. M-am transformat din omida intr-un  fluture gigantic si minunat, ce cauta un nou inceput, un curcubeu de care sa se anine si sa porneasca la drum.
         De vei vrea sa ma gasesti, sa ma cauti acolo unde ploaia si soarele se vor intalni si isi vor zambi cu minunate curcubee. Acolo ma vei gasi.

Jurnalul unui muritor #2

                 Vreau sa-ti scot ochii si sa mi-i pastrez ca suvenir. Nu e un text macabru sau sadic,daca asta crezi. Nu, e doar un text. Un banal text despre ochii tai negri ca si culoarea neagra, neagra ca si ochii tai. Traiesti acolo, in lumea ta si prin ochii tai o pot vedea,dar nu in totalitate.O vad ca printr-o perdea. De ce nu vrei sa-mi spui ce-ascunzi? Ce se ascunde dupa ochii aceia mari care atunci cand se uita la mine parca isi ies din orbite ? Mi-as dori sa am eu ochii tai,sa-i tin in palma si sa ii iubesc asa cum te iubesc pe tine. Daca m-ai lasa sa vad ce se ascunde dupa acei ochi, iti spun sincer, ca nu m-ar mai interesa nimic si nimeni. As sti atunci ca tu esti o completare la ce am , ce visez sau la ce aspir. Si stii ca asa e! Stii ca ma doare, ma doare ca nu ma lasi sa vad prin tine, prin ochii tai. Si da!Iar amintesc de ochii tai, pentru ca mi-au ramas intipariti in minte. Esti o parte din mine acum, chiar daca vrei,chiar daca nu. Dar tu nici macar nu ma stii.Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului.De ce nu ma lasi sa-ti vad sufletul ? De ce te inchizi in tine si ma lasi plangand aici in intuneric ? De ce? Dac-as putea sa stiu macar ce simti..Si mi-as dori sa stiu.Dar se pare ca nu voi sti niciodata ce se ascunde dupa acei ochi negri si chiar dac-as sti, n-as putea intelege. Nu cred c-as putea...

Jurnalul unui muritor #1

                    Iti scriu aceasta scrisoare nu pentru ca am plecat, ci pentru ca vreau sa stii ce insemni tu pentru mine. M-am dus...M-am dus intr-un loc neexplorat de oameni si in timp ce tu citesti aceasta scrisoare eu m-afund si mai tare in acest abis. Incep sa-mi exprim sentimentele spunandu-ti ca atunci cand te vad, inima mea tresare, bate, rade si plange in acelasi timp. Numai cand iti zaresc chipul, sudoarea ma inconjoara si transpir mai ceva ca o ploaie torentiala si calduta de vara. Cand te vad privindu-ma, parca izbucneste un foc in mine, ce nu poate fi stavilit. Da, stiu ca pare stupid, dar asta simt. Si, ce-ar mai fi scrisoarea asta fara adevar ? As putea sa scriu o carte doar despre ochii tai si asta neavandu-te in fata. Ti-as recunoaste glasul dintr-o mie de oameni,chiar daca as fi surda. Eu nu vad in tine un om, vad un inger. Da, un inger ce-a coborat pe pamant cu mantaua-i alba.Dac-ar fi sa scriu o poezie despre tine, as face-o in cateva secunde, pentru ca doar uitandu-ma la tine, in ochii tai, as sti ce sa scriu.E greu sa-ti gasesti cuvintele printre atatea lacrimi. Nu, nu sunt lacrimi de tristete, ci lacrimi din suflet,lacrimi calde ca si ploaia torentiala de mai sus.Si nu plang din durere, plang din fericire , pentru ca am gasit pe cineva pe care sa iubesc in secret.Mi-as dori sa fie mai mult decat o iubire secreta, mi-as dori...Adorm in fiecare seara cu gandul ca si maine am sa te revad si totul e la fel.Trec printr-o multitudine de stari emotionale si asta doar din cauza ta.Sunt schimbatoare ca vantul, nu gandesc ce spun, spun ce gandesc si asta tot din cauza ta.Mi-ai luat mintile si mi le-ai ascuns undeva departe, undeva unde eu nu le voi gasi niciodata, sau cel putin pana-mi trece toata tulburarea asta psihica. Altceva nu mai stiu ce sa scriu. Cred ca am spus pana acum tot ce era de spus. Ei bine, uite-asa se incheie si scrisoarea mea. Sa ai grija de tine si sa nu ma cauti, pentru ca nu ma vei gasi chiar daca iti vei da seama intr-un final ca si tu ma iubesti.
                                                                                                                          Cu drag, a ta AA.

What is friendship ?

A friend never let you go. A friend never leaves you when you're in trouble. A friend don't blame on you. A friend is always there to erase your tears. A friend loves you, and in the same time wants the best for you. So, I wonder.. what is friendship ? Can anybody tell me ? A friend is a goddamn bastard who walk into your life and leaves when you expect the less. So I don't believe in goddamn friendships and all this goddamn stuff. It was so painful to see you go, but I think this is the best.

So, goodbye my dear friend! I wish the best for you, and I will pray for you.

 AMIN !

Lacrimile ii erau din ce in ce mai grele pe obraz. Stia ca o va parasi,dar nu vroia sa creada si nici sa isi imagineze. Stomacul ii era gol, la fel si sufletul. Nu mai simtise asa o durere niciodata. O durere care urca din stomac, in esofag, pana in creier. Ochii ii erau innegriti de la fardurile ce se scursesera la fel ca si timpul. Lumina palida a soarelui ce se cojea, ii sufoca privirea si stia...Stia ca nu mai era nici o sansa,stia...Statea intinsa ca o leguma in pat si se uita in gol,dar nu vroia. Ideea de a ramane singura o omora, sangele ii fierbea in vene.Ar fi vrut sa faca ceva, ceva sa-l reintoarca din drum. Dar era prea tarziu. Se ridicase din pat si se duse direct in bucatarie. Luase cel mai mare cutit pe care il vazuse in sertarul de sub chiuveta si se duse in baie. Deschise flaconul de pastile si le inghitise pe toate,lacrimand in continuare. Incet, deschise robinetul de la cada si o lasa sa se umple. In apa fierbinte,clocotita, isi spuse ultima rugaciune si baga cutitul adanc in piept, poate asa ar fi scapat de durerea ce o apasa. La cateva secunde dupa, intra el. Prea tarziu. Trupul fetei plutea intr-o balta de sange. Vazand-o acolo,sangerand,el ii ia cutitul din mana si si-l infinge in stomac. S-a terminat. Doua suflete condamnate pentru eternitate se vor reintalni in Iad.

Ca doua buburuze..

Vino cu mine si impreuna sa dansam in ploaie ! Stropii mari si greoi ne vor atarna de buclele carliontate,ne vor batatori fata,pieptul. Vantul ne va sufla alinare si vom fi ca doua buburuze insignifiante . Norii ne vor aclama si ne vor ademeni la ei, in speranta ca vor avea prieteni de joaca. Spicele de grau se vor undui armonios in bataia vantului. Tunetele si fulgerele ne vor speria de moarte si ne vom ascunde acolo,in lanul de grau, ca doua turturele ce se ascund de lumini si sunete puternice!Iar dupa aceasta furtuna a stropilor, soarele va iesi triumfator si ne fa usca apa de pe haine si din par...Hai cu mine si n-o sa-ti para rau !

Palmele-mi transpira
Mintea imi inspira
Surse de lumina
Viata in rutina.
Masa trepideaza
Boxele vibreaza
Frunzele danseaza
O ploaie senina.

VARA !

Un strop de transpiratie se prelinge pe parul tau carliontat. Stai cu fata la soare, ascultand cu atentie sunetul razelor palide, ce iti inunda corpul si iti face respiratia mai grea.Apa e albastra ca seninul cerului, iar valurile se ciocnesc lin de stabilopozi. Murmurul pescarusilor se aude cu ecou peste marea ce parca te adoarme cu un sunet de patefon stricat. Nisipul...Ah,nisipul! E fin...Si atunci cand il atingi simti un fior ce-ti trece prin tot corpul. Ai vrea ca acest sentiment de liniste sa dureze o eternitate. Cu ochii inchisi astepti sa apara in gandul tau ceva care sa te faca sa deschizi ochii. Dar de ce sa-i deschizi ? Poti sa simti,sa vezi si cu ochii inchisi.Si brusc simti ceva rece. Un bulgare de zapada se face comod pe fata ta, ca si cum acolo s-ar fi nascut.Spre dezamagirea ta observi ca stai pe o plapuma de nea.Dar gandul ti-e tot la vara...



VREAU SA VINA VARAAAA, AM ZIS !! :[.

Chapter 1.

E dimineata.Sunt trezita de sunetul unor batai din ce in ce mai puternice in usa.Ma intreb" Cine Dumnezeu o fi la ora asta?E doar sapte dimineata!". Imi pun halatul pe mine si ma indrept grabita spre usa.Inainte sa ajung la usa,alunec si dau cu capul de masa.Ma treazesc.Un chip deloc familiar sta atarnat deasupra capului meu,cu o privire blanda,de parca m-ar fi cunoscut de o eternitate.

-Cine esti ? Ce vrei ?

-Esti bine ? Cum cine sunt ? Hai imbraca-te, ca nu avem timp de palavrageala!

Avea o voce blanda,ferma si ochii albastri ca marea.Buzele pline si un corp armonios,intr-adevar frumos.Pletele castanii ii cadeau pe umar ca niste crengi de rachite,purtate de vant.

-Esti inca aici?Du-te si imbraca-te ! imi spuse ea de data aceasta foarte alarmata.Ma ridic si

in drum spre dormitor incerc sa-mi dau seama ce se intampla.Oare visez?Ma ciupesc, dupa care scot un scancet de durere.Nu visez. Cine este aceasta persoana ?Ce vrea de la mine ?

Pun pe mine o pereche de jeansi si o camasa, iar in picioare niste pantofi, ca doar de, era primavara. Nu uit sa-mi iau geanta si toate lucrusoarele mici ce le aveam pe masuta de langa geam si ma indrept spre hol. Spre uimirea mea o vad pe acea fata, umblandu-mi prin frigider,probabil cautand niste suc de mere.

-Ce faci?!

-Ah, esti gata.Nu mai ai suc ?

"Da, suc de mere cauta" imi zic eu in gand.

-Dar...

-Hai sa mergem ! Nu mai avem mult timp ! si ma apuca de mana.

Avea o palma asa de fina,ca nisipul.

Coboram jos,cu liftul desigur.Ea ma "taraste" in continoare dupa ea,tinandu-ma din ce in ce mai strans.Portarul din fata hotelului se uita ciudat.Defapt, tot timpul se uita ciudat.Are o privire inspaimantatoare.

Spre stupoarea mea constat ca in fata acelui hotel, in care desigur, locuiam, ne astepta o limuzina neagra cu argintiu.Superba. Dar ma intrebam " Ce sa caute o limuzina tocmai aici ?".

Un domn imbracat la costum cu o fata prietenoasa deschide usa automobilului si acea fata ma trage dupa ea. Intram in masina.Peste tot canapele de piele,sampanie chiar si un mic televizor care era deschis pe MTv.

-Unde mergem?O intreb eu cu o voce destul de grava.

-Ai sa vezi !

-Nu! Vreau sa-mi zici ce se intampla! Vreau sa stiu absolut totul !De ce m-ai adus in aceasta masina? Plina de chestii scumpe,imbracata toata in piele si super tare?

Ochii ei se umplura de lacrimi ,de fericire presupun si ma imbratisa strans.

-Ce Dumne...Si nici nu mai apuc sa termin fraza, caci persoana care ma tinea in brate scoate un tipat scurt,de fericire.

-Am ajuns ! Tipa ea cu o gramada de entuziasm.

-Ce?Unde?

-Hai,hai! Coboara mai repede !

Cobor din masina si nu-mi vine sa cred ce vad in fata ochilor.Pe o pancarta mare scris" LA MULTI ANI ! "si cativa oameni in jur.

Simt cum ma prabusesc.Lesin.

Mirosul infernal de spital imi desfunda sinusurile si imi deschide ochii. Eram intr-o camera cu doua paturi si sa nu mai spun de toti prietenii mei, care ma priveau.

-Ce caut aici?Ce s-a intamplat ?

-Oho, am crezut ca nu te mai trezesti!Esti aici de douasprezece ore.Ai cazut cand ai vazut pancarta cu " LA MULTI ANI !".Nu stiam ca am un scris asa de urat.

Toti au inceput sa rada.

-Cum?Ce? Dar..Eram in drum spre hol,batea cineva la usa.

-Da, eu eram.Imi spuse Emily cu un zambet pe buze.

-Da,dar cumde nu imi amintesc nimic?

-Pai,inainte sa ajungi la usa, ai alunecat si ai dat cu capul de masa, imi spuse un prieten de-al meu, Mark.

-Da! Poate de aceea te purtai ciudat in acea dimineata.Cred ca ai avut o pierdere de memorie temporara ! Ce bine ! Ce bine ca doar atat...imi zice Emily.

-Si probabil ca atunci cand am lesinat, mi-a revenit memoria,spun eu cu un ranjet de satisfactie pe fata.

*

Dupa ce am iesit din spital,m-am intors acasa, insotita de Emily,prietena mea cea mai buna.Nu aveam destule cuvinte sa-i multumesc ca a fost cu mine acolo.De altfel,nu stiu ce m-as fi facut fara ea si desigur fara prietenii mei dragi.Urmatoarele zile le-am petrecut in casa,la televizor, deoarece a plouat.

Soul ripper

Mi-ai luat viata.M-ai facut sa cred ca lumea se termina la tine, dar nu stiu de ce. Mi-ai acoperit ochii cu suferinta si mi-ai invelit sufletul in nemurire. Ganduri imi zboara prin cap, mii de ganduri.Mi-ai desfacut trupul si mi-ai mancat pana si ultima farama de speranta.Mi-ai supt sangele si m-ai lasat seaca, in toiul iernii.Mi-ai frant mainile si picioarele, m-ai frant.Mi-ai indepartat fiecare bucatica de piele, ai rupt-o fasii, fasii mici.Mi-ai smuls ochii si m-ai lasat oarba. Mi-ai mancat buzele si m-ai lasat sa vorbesc cu urechile. Mi-ai devorat sufletul,devorator de suflete ce esti ! Mi-ai mancat zilele, m-ai aruncat intr-un abis amar. Nu mai pot respira.Nu mai vad, nu mai simt, doar aud... Aud o melodie veche, ce se repeta intr-una...

Nightmare.

E frig.Stai intr-un colt, stinghera. O lacrima ti se prelinge usor pe fata, apoi cade pe gat.Simti cum intunericul te cuprinde. Ai vrea sa fugi, ai vrea sa fugi...Dar nu poti. Mainile iti sunt legate printr-un lant al ororilor, iar ochii astupati cu frica.Mii de ganduri iti inunda mintea.Ai vrea sa scapi. Nu stii unde esti, sau ce cauti...Nu stii nimic.In jurul tau auzi numai urlete si tipete.Pe sub usa, se vede o lumina palida, ca de soare.Urletele se intetesc,iar tu parca nu mai scapi.Te ratacesti intre lumi,dar nu stii ca dincolo de acea usa este salvarea ta.Te ridici si cauti o cale de iesire din acel infern.Atingi peretii, cu mainile sangerande,in speranta ca vei gasi o scapare. Deodata usa se deschide.Un chip angelic acapareaza camera cu o lumina alba,pura. Vrei sa fugi spre acea silueta, si fugi , si fugi, si fugi, dar parca nu mai ajungi. In fata ta se deschide un abis,dar tu nu vezi.Si...CAZI!.

Te trezesti.Ceasul iti suna cu putere si indica ora 06:00. Plapuma e undeva pe podea. Te ridici si te uiti pe geam...Soarele iti mangaie pleoapele adormite. A fost doar un vis.